Promovăm cultura
În calitate de promotor al culturii și identității italiene, asociația organizează și susține diverse evenimente culturale, expoziții, festivaluri și activități educaționale, având ca scop promovarea și conservarea valorilor și tradițiilor italiene în rândul comunității locale.
Despre Noi
Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, Asociația îşi propune realizarea următoarelor activități:
Organizarea de evenimente, spectacole, cursuri de formare pentru toate nivelurile și vârstele, mese rotunde, seminarii, conferințe, dezbateri publice, tabere tematice, educative sau cu scop caritabil, şcoli de vară şi laboratoare ocazionale şi/sau de durată pentru copii şi tineret, precum şi cursuri de formare şi actualizare profesională pentru adulțiîn vederea reorientării, recalificării şi(re)inserării profesionale, ceea ce poate comporta acordarea de burse de studiu şi sprijin de orice tip;
Organizarea de cursuri de limbași cultura română pentru italofoni pentru toate nivelurile şi vârstele, precum şi de limba şi cultura italiană în regim autonom sau în parteneriat cu alte instituţții;
Organizarea de manifestații publice, workshop, zile dedicate Porților deschise şi alte activități de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii;
Realizarea, editarea şi difuzarea de cărți, publicații periodice, pliante, afişe, broşuri, texte în format digital şi alte materiale formative, informative şi culturale;
Acordarea de consultanțăşi sprijin, precum şi de asistență juridicămembrilor Asociației, în conformitate cu scopul acesteia;
Sprijinirea, orientarea şi informarea familiilor membrilor asociației privind sistemul de asistenţă socială, medicală, precum şi cel educațional în România, precum şi accesul la diferite servicii (stare civilă, reşedinţă, cetățenie, înscrierea la Şcoală/universitate, primirea de îngrijire medicală, adopții internaționale etc.).
Sprijinirea, orientarea şi informarea familiilor sau românilor repatriați după o lungă şedere în Italia, privind diferitele servicii publice (stare civilă, AJOFM, inserare professională) sistemul de asistență socială, medicală, precum şi cel educațional în România;
Dezvoltarea de programe proprii şi parteneriate cu autoritățile publice din țarași străinătate.
Evenimente Organizate
Concert de Crăciun 2023
Concert de Crăciun organizat la Filarmonica de Stat din Oradea.
Muzică pentru viață 2023
Concert organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
The Super4
Concert organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.



